«« inapoi  |

MAE: Ucraina, mai agresiva fata de Romania decat URSS
(Ziua, 10/05/2004)


Ambasadorul Romaniei la Kiev, Alexandru Cornea, a apreciat, intr-un interviu publicat de presa ucraineana, ca procesul deschis de autoritatile de la Bucuresti impotriva Kievului la Curtea de la Haga pentru Insula Serpilor "nu va afecta negativ relatiile intre cele doua tari". "Suntem state vecine. Problema Insulei Serpilor este examinata acum la Curtea Internationala si tin sa subliniez ca Romania si Ucraina nu sunt primele tari care decid sa isi solutioneze problemele facand apel la organismele juridice internationale. Au procedat astfel, daca nu ma insel, SUA si Canada, Germania si Danemarca, Suedia si Federatia Rusa si multe altele. Dupa parerea mea, este o cale civilizata de a se decide problemele care nu au putut fi rezolvate de delegatiile de negociatori", a declarat ambasadorul roman pentru Kievski Telegraf, preluat de Agentia "Rusia la zi". Diplomatul roman a estimat ca "partea ucraineana s-a pregatit bine pentru acest proces" si ca numai prima faza a procedurilor va dura cel putin trei ani.

Reprezentantul Romaniei la Kiev a explicat ca, spre deosebire de Kiev, Bucurestiul considera epuizate toate posibilitatile de negociere privind Insula Serpilor: "In 1998 am inceput discutiile pe acest subiect, deoarece asa prevedea tratatul de baza semnat in 1997. Au trecut deja 24 de runde de negocieri si, din pacate, delegatia Ucrainei a avansat mai multe pretentii fata de Romania decat a facut-o chiar Uniunea Sovietica". Diplomatul roman a apreciat ca Tribunalul de la Haga nu se va lasa influentat de recenta construire de catre Ucraina a unei banci. "Consideram ca a fost o idee ridicola. Ce sa cumperi acolo?", a incheiat Alexandru Cornea. (D.E.)


«« inapoi  |