«« inapoi  |

Audieri la CIJ (Haga) - Procesul de Delimitare Maritimă (România c. Ucraina)
(MAE.ro, 01/09/2008)

În perioada 2-19 septembrie 2008 se desfăşoară, la Haga, audierile în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) în cadrul procesului României cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră.

România şi Ucraina au pretenţii concurente la suprafeţe de platou continental şi zone economice exclusive, zona în dispută fiind de peste 12 000 km2 în Marea Neagră. Cele două state au convenit de comun acord, în Tratatul politic de bază din 1997, să rezolve diferendul prin intermediul CIJ, dacă negocierile bilaterale nu se pot finaliza printr-un acord.

România a sesizat CIJ în septembrie 2004. Procesul a avut o fază scrisă, în care cele două state au depus la Curte documentele care conţin argumentaţia juridică prin care fiecare îşi susţine pretenţiile. Faza scrisă a procesului s-a desfăşurat sub incidenţa regulii de confidenţialitate a CIJ. Audierile care încep pe 2 septembrie (faza orala a procesului) sunt publice, iar cele două state vor susţine în faţa Curţii argumentele juridice pe care fiecare îşi bazează cazul.

În primul tur, pledoariile României se vor desfăşura între 2 şi 5 septembrie. Va urma Ucraina, care va răspunde în perioada 9-12 septembrie. În ultima săptămână a audierilor, România va pleda, în al doilea tur, pe 15 şi 16 septembrie, iar Ucraina pe 18 şi 19 septembrie.

Pledoariile României sunt susţinute de Bogdan Aurescu, director general în MAE, Agentul României la CIJ, Cosmin Dinescu, directorul general al Direcţiei Generale Afaceri Juridice din MAE, co-agent al României la CIJ, James Crawford, profesor de drept internaţional la Universitatea din Cambridge, Alain Pellet, profesor de drept internaţional la Universitatea Paris Ouest Nanterre-La Défense, Vaughan Lowe, profesor de drept internaţional al Universităţii din Oxford şi Daniel Müller, cercetator la Centrul de Drept Internaţional de la Nanterre, Universitatea Paris Ouest Nanterre-La Défense.

La finalul audierilor CIJ va intra în perioada de deliberare, după care va anunţa o decize definitivă, irevocabilă şi executorie, care va consta într-o linie definită prin coordonate geografice.

«« inapoi  |