«« inapoi  |

Ehanurov vrea turism pe Insula Serpilor
(Ziua, 14/02/2006)


Prima licitatie pentru dreptul de participare la exploatarea portiunii ucrainene a platoului continental al Marii Negre va avea loc la 24 martie, a anuntat primul-ministru de la Kiev, Iuri Ehanurov, informeaza Agentia Rusia la Zi. "Lucrarile de investitii vor costa circa doua miliarde de dolari", a precizat oficialul de la Kiev, mentionand ca 12 companii au cumparat informatii privind preconizatul concurs, printre care firma Shell si reprezentantii Turciei. Ehanurov a subliniat ca, in perimetrul Insulei Serpilor, Ucraina intentioneaza sa depuna o activitate intensa de exploatare a zacamintelor Odessa si Bezimiannii. "Cred ca aceste platforme vor fi cu siguranta construite", a spus Ehanurov. El a afirmat ca, pentru ca Ucraina sa-si asigure necesarul de gaze naturale, trebuie sa exploateze platourile continentale din Marile Neagra si Azov. Premierul a cerut concetatenilor sai sa viziteze Insulele Tuzla si Serpilor, sa propuna idei pentru confirmarea statutului lor ca insule. Anuntand ca in partea de sud a Insulei Tuzla au fost acoperiti de apa 850 de metri, ca urmare a lucrarilor de constructie desfasurate in regiune, Ehanurov a promis ca Guvernul va aloca toate mijloacele necesare pentru consolidarea acestei insule. "Vom face tot ce depinde de noi pentru ca aceasta bucata de pamant sa nu dispara sub ape", a subliniat premierul, amintind ca pe Insula Serpilor a fost deja construita o posta, exista o filiala a bancii Aval si acolo traiesc permanent oameni.


Agentia Rusia la Zi


«« inapoi  |