«« inapoi  |

De ce-au venit americanii
Victor Roncea (Ziua, 07/12/2005)



"Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte... Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta", se afirma intr-un studiu de caz destinat Washingtonului, in octombrie 1941. Istoricul american Charles Upson Clark nu se indoia atunci de tenacitatea rusa in a-si stabili coordonatele in Europa si, in ce ne priveste, de a-si impune proiectul de dominatie geostrategica la Gurile Dunarii si Marii Negre.

"Romania trebuie sa urasca proiectul rus" scria un alt specialist, francez, Eduard Rossier, care intuise, inca din 1915, directia de actiune a imperiului rus. Cu flota de razboi la Sevastopol si Odesa, Rusia va stapani Marea Neagra transformand-o intr-un spatiu inchis, explica acesta. "Pontul Euxin va deveni un lac moscovit, si o tara ca Romania, pentru care aceasta mare constituie singurul sau debuseu maritim, va trece in randul statelor satelite tolerate", transcria grupul Historicus intr-o brosura informativa din acelasi an intitulata "De ce ne trebuie Basarabia", pregatind Marea Unire. Dupa ce Romania si-a pierdut insa, sub ghilotina lui Stalin, din nou, teritoriile istorice Bucovina, Basarabia, Tinutul Herta, o parte din Delta Dunarii si Insula Serpilor, previziunea profesorului Rossier s-a implinit: Romania a devenit un stat satelit al "Blocului Sovietic". In zadar avertizase Washingtonul geopoliticianul american C.H. Clark asupra necesitatii apararii spatiului romanesc in interesul securitatii viitoare a Europei si chiar a Statelor Unite. Americanii nu au mai venit.

Pana ieri, nu se schimbasera prea multe pe harta acestui spatiu zbuciumat. Dimpotriva: Rusia isi consolida prin toate mijloacele, politice, economice, militare, pozitia cheie urmarita in decursul ultimilor 300 de ani, conform "testamentului" lui Petru cel Mare. Daca nu direct, prin intermediari. Ucraina, de exemplu, este una din maturile sale cu care astazi Rusia prafuieste securitatea zonei. Numai mostenirea ambitiilor sovietice poate sa-i permita unui ministru de externe vopsit oranj, ca ucraineanul Boris Tarasiuk, sa afirme - dupa ce a aprobat mentinerea Flotei Ruse la Sevastopol pana cel putin in 2017 - ca Insula Serpilor "este un teritoriu national necesar sa fie aparat". Nu mai este de mult un secret pentru forurile specializate faptul ca Insula Serpilor gazduieste in inima ei unul dintre cele mai sofisticate centre militare rusesti de monitorizare a Marii Negre si a Balcanilor. Daca mai era nevoie de observarea aramei de pe fata Kievului, atunci reuniunea OSCE de la Liubliana a scos-o la iveala: prin intelegerea pe fata dintre cele doua puteri slave s-a demonstrat ca Planul Iuscenko pentru Transnistria este de fapt Planul Kozak II al Kremlinului. Poate toate acestea par sa nu aiba importanta prea mare pentru Romania. Insa alegerile care se vor desfasura peste numai patru zile in regiunea separatista vor conferi acestei "gauri negre" din coasta NATO si UE, cu sprijinul Kievului, un statut asemanator Kaliningradului. Mini-republica, ca si rusa, plina de trupe si armament sovietic, cu o conducere aleasa "democratic". O entitate suverana, numai buna ca exemplu de urmat si pentru agitatorii anti-constitutionali din Romania. Concluzia: Rusia nu renunta. La ce mai e buna OSCE, care a cerut retragerea trupelor ruse inca din 1999? La nimic. Implicarea UE in zona nu este departe de cea a OSCE.

Si conflicte ca cel transnitrean formeaza o intreaga salba pe coastele Marii Negre: Abhazia, Adjaria, Osetia, Nagorno Karabah. Tot felul de nume ciudate, veti spune, ce treaba avem noi cu ele. Avem. Pentru ca ele sunt adevarate mine, lasate de acelasi cuirasat in calea planurilor de democratizare a regiunii Marii Negre. Si de ce toate acestea? Pentru simplul fapt ca, in urma cu 10 ani, americanii au hotarat sa vina.

Sigur, nu avem de-a face cu o opera de binefacere. Americanii au redescoperit, practic, importanta acestui spatiu pentru tintele strategice ale Statelor Unite. Printre acestea, asigurarea viitorului cu resurse energetice din Marea Neagra, Caspica si Caucaz. Importanta pentru Romania este ca aceste planuri strategice americane se suprapun, pentru prima oara in istorie, cu interesele nationale romanesti, fie ca vorbim de reintregirea natiunii, fie de ridicarea nivelului de securitate intr-o zona cu potential turbulent. O noua "Eurosfera" se construieste - in mare parte pe urmele porumbelului "scapat" privind Noua Europa - o "Eurosfera" sprijinita de SUA si la care Marea Neagra devine pivotul central.

Incepand de ieri, Statele Unite au o noua frontiera cu Rusia. Nu trebuie sa uitam ca, in ciuda tuturor asigurarilor, suntem asimilati de ieri unui bloc militar rival. Responsabilitatea trebuie sa fie cuvantul cheie. "Locul pe care il ocupam pe harta Europei nu este al fericitilor care pot sa traiasca fara griji si fara truda", explica Take Ionescu in urma cu mai bine de 100 de ani, analizand "Dusmanul Natural".

Material prezentat la dezbaterea "Black Sea New Focus", desfasurata la sediul Fundatiei Konrad Adenauer, Berlin


«« inapoi  |