«« inapoi  |

Pericolul ucrainean la Marea Neagra
Victor Roncea (Ziua, 28/05/2005)


O operatiune de dezinformare strategica extrem de periculoasa pentru viitorul securitatii zonei Marii Negre se deruleaza aproape pe nevazute, sub coordonarea structurilor revansarde ale statului CSI Ucraina. Sperantele Romaniei si, implicit, ale aliatilor nord-atlantici in ce priveste Ucraina "democratica" par sa se spulbere la o analiza pe teren - chiar sumara - a guvernarii oranj a fostului stat sovietic. In ciuda unor declaratii pompoase, de la Bucuresti sau Kiev, privind parteneriatul noilor administratii implicate in generosul proiect american pentru Marea Neagra si imprejurimile ei, nationalistii sovietici ucraineni isi continua programele strategice anti-NATO concepute de oamenii lui Leonid Kucima si Vladimir Putin, respectiv cadrele fostului KGB.

Chiar si in varianta pozitiva, in care ne-am putea inchipui ca Viktor Iuscenko nu este in cunostinta de cauza, cum am putea sa ne inchipuim ca, daca dupa 15 ani, Romania este dominata inca de structurile KGB reactivate in 1989 de conspirationistii care l-au cocotat pe Ion Iliescu in varful statului, Ucraina se va curata de organizatia para-criminala in cateva luni?! Insa, subliniez, aceasta este varianta naivilor fericiti. In realitatea, toate actiunile Ucrainei de dupa vopsire in portocaliu, desfasurate in cadrul dosarelor diferendelor deschise dintre Bucuresti si Kiev, atent monitorizate de Asociatia Civic Media si Coalitia pentru Delta Dunarii, demonstreaza continuitatea viziunii agresiv-ocupante a statului ucrainean. Sa le luam pe rand. La bilant de sase luni.

Canalul Bastroe. Saptamana aceasta, ministrul roman al Mediului, Sulfina Barbu, a dezvaluit faptul ca Ucraina ignora ultimile angajamente internationale asumate, prin care era obligata sa-si achite cotizatia la Conventia Espoo (Conventia de Evaluare a Impactului asupra Mediului intr-un Context Transfrontalier). Aceasta ar urma apoi sa puna bazele comisiei mixte de analiza a distrugerilor provocate de canalul Bastroe. Romania si-a platit partea. In Ucraina nu se gasesc insa cei 64.500 de euro. Normal. Pentru ca, de fapt, conform afirmatiilor oficialilor ucraineni, facute insa doar presei din tara lor, Ucraina cauta solutii "mai ieftine" pentru finalizarea lucrarilor canalului. "Noi nu plecam de pe Dunare. Este dreptul nostru," a spus recent noul ministru ucrainean al Transporturilor, Evgheni Cervonenko. Si prim-vicepresedintele guvernului "oranj" ucrainean, Anatoli Kinah, a asigurat ziaristii ucraineni, care ne-au informat apoi pe noi: "Guvernul nu are nici o intentie de a renunta la proiectul canalului Dunare-Marea Neagra". Mai mult: aflam ca Ministerul Transporturilor intentioneaza sa faca presiunile de rigoare pentru solutionarea chestiunii in cauza asupra Consiliului National de Securitate si Aparare, precum si a comitetului de resort al Radei Supreme, dar si a Guvernului. Ceea ce dovedeste clar faptul ca problematica Bastroe tine de fapt de strategia de securitate a statului. De strategia CSI de a submina puterea statului NATO Romania.

Insula Serpilor. Dintr-o stire pe care o publicam astazi ni se releva la fel de cristalin mentalitatea autoritatilor de la Kiev, mostenita cu mandrie de la imperiul sovietic. In cabinetul de lucru al ministrului ucrainean al Afacerilor Externe, "liberalul deschis la minte" Boris Tarasiuk, troneaza la loc de cinste, alaturi de o uriasa fotografie cu "revolutia portocalie", cadou de la Iuscenko, alte doua fotografii - una cu Insula Serpilor, cealalta cu Tuzla. "Valorile teritoriale trebuie aparate", a "comentat" ministrul, citat de agentia From UA.

Situatia romanilor. Surse ZIUA au aflat ca autoritatile de la Kiev pregateau o reimpartire administrativa in cadrul "oblastiei Cernauti", populata majoritar de romani. Tinta precisa a acestui nou atac: Tinutul Herta, furat de sovietici fara macar a fi parte a intelegerii Stalin-Hitler. Aici, de pe vremea Romaniei Mari si inca de dinainte, traieste o zdrobitoare majoritate romaneasca: 95%. Dupa cum am sesizat deja in ZIUA, raionul Herta urma sa fie dizolvat, fiind impartit intre raioanele vecine: Storojinet si Noua Sulita. Din informatii ce-i drept neverificate inca, am fost incredintati ca autoritatile romanesti au intervenit, ucrainenii suspendandu-si momentan decizia. In schimb, in sudul Basarabiei, regimul impus de Kiev romanilor este acelasi: biserici demolate, preoti amenintati cu moartea si persecutii continue. Astfel, singura parohie din Ucraina care tine de Patriarhia Romana, biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din localitatea Hagi-Curda, este in imposibilitatea de a exista pasnic, de a fi, practic, reinfiintata.

La urma, Transnistria, problema de securitate a intregii Europe. In cadrul bine-venitei dezbateri cu studentii si presedintele Traian Basescu, am putut afla, simplu si la obiect, pozitia reala a statului roman. Ucraina a prostit Romania cu planul sau pentru Transnistria, propunand alegeri in zona stapanita de trupele Rusiei, alegeri care ar recunoaste si legitima regimul separatist (terorist) de la Tiraspol. Practic, planul rusesc redivivus. Traian Basescu a spus-o negru in fata natiunii: Romania nu sustine planul Ucrainei pentru Transnistria. Statul roman nu poate accepta alegeri pe o portiune de teritoriu nerecunoscuta de catre nici o instanta internationala.

Si atunci? Unde este trambitata cooperarea regionala, colportata de Viktor Iuscenko la Bucuresti sau Chisinau si aplaudata de Traian Basescu la Washington sau Bruxelles. Ne temem ca statul CSI Ucraina are tot interesul sa puna in dificultate statul NATO Romania, mai ales acum, de cand SUA au anuntat oficial instalarea de baze americane pe teritoriul tarii noastre, la Gurile Dunarii si Marea Neagra. La fel de grav, Traian Basescu este pus intr-o postura extrem de dificila, subminat direct in politica sa regionala, prin operatiunea de dezinformare strategica a expertilor fostului KGB. Portocalii de la Kiev dau in parg. Noua culoare le razbate din trecut.

«« inapoi  |